„AM ÎNVĂȚAT SĂ NU MĂ GRĂBESC.”
„Povestea unei accidentări, a unei perioade dificile și a drumului meu înapoi către mișcarea de zi cu zi.”
Timp de decenii, mișcarea mi s-a părut ceva de la sine înțeles. Urcam treptele fără să mă gândesc, lucram în grădină de dimineață până seara și mergeam pe jos prin tot orașul.
Până într-o zi obișnuită de toamnă, când o simplă neatenție a schimbat totul. Nu vă voi povesti despre miracole sau rețete secrete, ci despre răbdare, despre pași mici și despre cum am învățat să-mi respect ritmul propriu.
Radu în locuința sa din Transilvania
„ÎNAINTE, NU MĂ GÂNDEAM PREA MULT LA PAȘII MEI.”
„Eram obișnuit să mă mișc fără să mă gândesc prea mult la asta. Urcam scările, mergeam la piață, lucram prin curte. Mi se părea ceva firesc.”
Fiecare dimineață începea în grabă: udatul roșiilor, drumul până la piața din cartier pentru legume proaspete, reparațiile prin gospodărie și timpul petrecut alergând după nepoți. Consideram că rezistența fizică este o certitudine care nu se va clătina niciodată.
Diminețile active la piața de cartier
O VIAȚĂ TRĂITĂ ÎN MIȘCARE CONTINUĂ
Orele dedicate grădinăritului
Serile lungi cu cei dragi
Mișcarea matinală pe terasă
APOI A VENIT ZIUA PE CARE NU O UIT.
O clipă de neatenție pe treptele umede a transformat o zi liniștită într-o lună de repaus și introspecție profundă.
CITEȘTE DESPRE ACCIDENT →